Taxi (2)

Astazi am marea onoare sa postez un articol scris de Lucian Dan Teodorovici. Sunt foarte mandru si incantat ca dumnealui a acceptat propunerea mea.

Taximetrişti

Am tot felul de surprize cînd merg cu taxi-ul. Chiar înainte de plecarea-n Frankfurt, de exemplu, m-am trezit într-un taxi lîngă un şofer negricios. Era foarte elegant, costum scump, în mod evident, mirosea a parfum fin – el, nicidecum maşina. Absolut ciudat (şi oarecum comic) a fost că, pe un drum de maximum trei kilometri, era să facă două accidente şi i s-a înecat de trei ori motorul!

S-a scuzat. „Eu nu ies la stradă de obicei”, mi-a zis. „N-am mai făcut-o de cîţiva ani.” „Ce n-aţi mai făcut?” „N-am mai condus”, a recunoscut senin. Vă daţi seama ce faţă am făcut! „Am un şofer personal”, s-a grăbit el să-mi explice. „Chestia e că am şi patru maşini la stradă, că asta-i firma mea. Numa’ că azi (era luni – n.m.) unul dintre băieţi n-a venit, că a băut aseară şi acu’ îi e rău. Aşa că am ieşit eu, mai mult ca să-mi amintesc de vremurile de altădată.” A rîs.

„Cum rămîne cu şoferul personal?”, nu m-am lăsat eu. „Păi, ştiţi, eu sînt din Fanfara de la Zece Prăjini. Am şi concert mîine (erau în plină desfăşurare zilele Iaşului – n.m.). Vă zic, am ieşit doar din plăcere.” Şi-apoi, a început să-şi exprime indignarea faţă de primar, care cheltuise 30.000 de euro pentru artificiile de Sărbătorile Iaşului.

Ieri seară, alt tip ciudat. Mi-a vorbit, vreme de 20 de minute, cît a ţinut drumul meu, despre Poxipol. Îl bănuiesc c-avea contract cu firma. „Auziţi, domnu’, aveţi maşină?” „Da”, zic. „Domne, ce să vă spun. Să vedeţi ce-am păţit: mi-a căzut baia de ulei. Ştiţi ce-i aia, dacă aveţi maşină.” Habar n-am ce-i aia, dar am dat din cap că da, de vreme ce apucasem să recunosc că am maşină. N-am mai vrut să-i mărturisesc că nu eu sînt şoferul, ci soţia mea.

„Şi să nu vă vină să credeţi, domnu’. M-am dus la meseriaş şi mi-a lipit-o cu Poxipol. Poxipolu’ ăsta-i ceva de speriat. Lipeşte orice. Cred că are metal în el. Că am sudat o dată peste Poxipol – şi ştiţi ce scîntei scotea?” „Bine că mi-aţi zis. Că şi eu am de lipit nişte chestii” – m-am aflat eu în treabă, din politeţe. „Ce chestii?” Am început să inventez. La toate, zicea: „Ăăă, fără grijă, Poxipolu’ rezolvă asta cît ai clipi!” sau „Domne, vă zic eu, Poxipolu’ i-o minune!”. Mă rog, dintr-astea. Cînd am coborît, s-a aplecat şi mi-a zis: „E ăla  care se face din două tuburi separate; aveţi grijă să nu cumpăraţi altceva!”.

Sursa: teodorovici.ro