Taxi (4)

Ma bucura foarte tare ca am ajuns la a treia poveste consecutiva. Prietenii mei din blogosfera au raspuns provocarii si mi-au scris cate ceva. Azi ii vine randul Ancutei ce ne spune o intamplare din taxiurile frantuzesti.

Taxi frantuzesc

Se făcea că niște colegi francezi ne invitaseră la o petrecere cu temă caraibiană, care se desfășura într-o sală de la capătul orașului. Începea la ora 20, aveam deci cum ajunge cu autobuzul. Nu ne-am gândit însă cum vom face la întoarcere, ne gândeam că poate vor merge și amici de-ai noștri din același cămin, băieți adică, și nu vom fi singure așa că vom lua drumul la pas.
Din păcate, nu a mers niciunul, așa că ne-am găsit 4 fete, la ora 1 noaptea, că trebuie să ajungem în cămin. Hai să chemăm un taxi. Nu știu dacă e o chestiune generală în Franța, însă în orașul în care eram noi taxiurile veneau foarte greu la comandă. Trebuia uneori să suni de 3-4 ori până venea taxiul iar timpul de așteptare era de minim 30 minute de cele mai multe ori. Așa că și atunci am așteptaaat de credeam că o să pornim pe jos până la urmă. A venit, ne-am suit și-am plecat... Auzindu-ne vorbind engleză (că așa ne era mai ușor fiind 3 europence și o australiană, dar știam franceză), aceasta a ales o rută foarte lungă. Când am observat noi era prea târziu să întoarcă, da-i zicem.
Musiiuuuuu, da' ce faci? (i-am zis delicat, biensur) Asta e o ruta pe care o sa platim cu 10 euro mai mult probabil. El, foarte calm și detașat, zice: Mais c'est pas graaaave, mesdemoiselles! C'est pas grave? C'est pas grave pe banii noștri, ne-am zis noi în gând și apoi după ce am coborât. Fiindcă, într-adevăr, am plătit 30 euro în loc de 20.

Taxi (3)

Dupa ce m-am gandit la seria de povesti din Taxi, m-am gandit la ea, Laura Huiban. Ea mereu scrie pe facebook mici intamplari din taxi si i-am propus sa se alature proiectului meu. Mi-a propus un articol ce imi scapase din vedere, scris pe blogul ei, farafiltru.net.

Taximetristul sociolog şi prăpastia în care ne aruncăm cîte unul

Maşina se leagănă, alunecînd pe dunele de gheaţă şi zăpadă dintre blocuri, ca o raţă de plastic într-un lighean cu apă. Taximetristul conduce cu grijă şi tace. Pînă ajunge la strada mare, unde maşinile trec pe lîngă noi ca secundele, fără gînd să încetinească, să ne permită să ieşim şi noi la drumul principal.

“Prea puţini te lasă să treci, nu s-a ajuns la noi la acel grad de civilizaţie să te lase să treci. Şi văd că mă afectează şi pe mine. Că zic că dacă trăiesc în junglă, trebuie să supravieţuieşti, şi atunci nu mai sînt nici eu bun, şi nu-i mai las nici eu să treacă. Daţi-vă încolo de ţărani sălbatici!

De ce credeţi că-s străzile astea cu zăpadă îngheţată? Că au aruncat zăpada în drum, să-şi facă ei loc să parcheze pe trotuar. Aşa de proşti şi de răi au ajuns, şi la o aşa anarhie, că nu-i interesează decît primul pas, chiar dacă e în prăpastie. Nu se gîndesc că-şi fac tot lor rău.

Am văzut un film odată în care oamenii erau amendaţi şi dacă scuipau pe stradă şi mă gîndeam că mi-aş dori să trăiesc într-o astfel de lume”, mi-a turuit omul fără să răsufle.

Iar eu n-am putut să-l contrazic, abia dacă am putut să mai scot un cuvînt, parcă supărarea lui, familiară întrucîtva, mă ostenise şi pe mine. M-am gîndit doar că s-ar putea ca, într-o zi, cînd voi fi plictisită de vorbele goale pe care le aud în jur, să mă urc într-un taxi pentru o plimbare fără destinaţie, doar de dragul conversaţiei.

Taxi (2)

Astazi am marea onoare sa postez un articol scris de Lucian Dan Teodorovici. Sunt foarte mandru si incantat ca dumnealui a acceptat propunerea mea.

Taximetrişti

Am tot felul de surprize cînd merg cu taxi-ul. Chiar înainte de plecarea-n Frankfurt, de exemplu, m-am trezit într-un taxi lîngă un şofer negricios. Era foarte elegant, costum scump, în mod evident, mirosea a parfum fin – el, nicidecum maşina. Absolut ciudat (şi oarecum comic) a fost că, pe un drum de maximum trei kilometri, era să facă două accidente şi i s-a înecat de trei ori motorul!

S-a scuzat. „Eu nu ies la stradă de obicei”, mi-a zis. „N-am mai făcut-o de cîţiva ani.” „Ce n-aţi mai făcut?” „N-am mai condus”, a recunoscut senin. Vă daţi seama ce faţă am făcut! „Am un şofer personal”, s-a grăbit el să-mi explice. „Chestia e că am şi patru maşini la stradă, că asta-i firma mea. Numa’ că azi (era luni – n.m.) unul dintre băieţi n-a venit, că a băut aseară şi acu’ îi e rău. Aşa că am ieşit eu, mai mult ca să-mi amintesc de vremurile de altădată.” A rîs.

„Cum rămîne cu şoferul personal?”, nu m-am lăsat eu. „Păi, ştiţi, eu sînt din Fanfara de la Zece Prăjini. Am şi concert mîine (erau în plină desfăşurare zilele Iaşului – n.m.). Vă zic, am ieşit doar din plăcere.” Şi-apoi, a început să-şi exprime indignarea faţă de primar, care cheltuise 30.000 de euro pentru artificiile de Sărbătorile Iaşului.

Ieri seară, alt tip ciudat. Mi-a vorbit, vreme de 20 de minute, cît a ţinut drumul meu, despre Poxipol. Îl bănuiesc c-avea contract cu firma. „Auziţi, domnu’, aveţi maşină?” „Da”, zic. „Domne, ce să vă spun. Să vedeţi ce-am păţit: mi-a căzut baia de ulei. Ştiţi ce-i aia, dacă aveţi maşină.” Habar n-am ce-i aia, dar am dat din cap că da, de vreme ce apucasem să recunosc că am maşină. N-am mai vrut să-i mărturisesc că nu eu sînt şoferul, ci soţia mea.

„Şi să nu vă vină să credeţi, domnu’. M-am dus la meseriaş şi mi-a lipit-o cu Poxipol. Poxipolu’ ăsta-i ceva de speriat. Lipeşte orice. Cred că are metal în el. Că am sudat o dată peste Poxipol – şi ştiţi ce scîntei scotea?” „Bine că mi-aţi zis. Că şi eu am de lipit nişte chestii” – m-am aflat eu în treabă, din politeţe. „Ce chestii?” Am început să inventez. La toate, zicea: „Ăăă, fără grijă, Poxipolu’ rezolvă asta cît ai clipi!” sau „Domne, vă zic eu, Poxipolu’ i-o minune!”. Mă rog, dintr-astea. Cînd am coborît, s-a aplecat şi mi-a zis: „E ăla  care se face din două tuburi separate; aveţi grijă să nu cumpăraţi altceva!”.

Sursa: teodorovici.ro

Taxi

Azi mi-a venit o idee, o serie de povesti din taxiuri scrisa de mine si de invitati.
Cand eram in Japonia, eram fascinat de taxiurile si taxmetristii de acolo. Erau ca scosi din cutie: imracati la camasa alba, vesta, cravata si manusi. Nu ascultau muzica, aerul conditonat functiona constant si nu te bateau la cap cu povestile lor.
Am scris atunci un articol despre asta, aici.
Taxiul era foarte scump si nu prea am mers cu el, insa am avut parte de o poveste interesanta odata, cand m fost intr-o excursie de studii in Golful Tokyo.
Eram intr-un taxi cu Senei, Hakan si Namyi iar taximetristul era un batranel simpatic. Avea lipita o poza cu o fetita mica si o poza cu un tanar pilot, in fata unui avion. Namyi l-a intrebat daca e el in poza, atunci i-a zambit lung si s-a luminat la fata, pentru ca cineva vrea sa vorbeasca cu el despre asta.
Ne-a povestit ca avea 87 de ani si ca facea taximetrie pentru a castiga un ban in plus. In casa sa locuiau 16 oameni, 4 generatii. Fetita din poza era cel mai mic membru al familiei si pentru ea muncea. Fusese pilot in timpul Celui de-al Doilea razboi mondial si atunci fusese in America. Drumul fusese prea scurt si nu am apucat sa auzim mai multe. La intoarcere ne-am intors cu un tinerel ce isi ceruse scuze ca are hands free-ul in ureche, astepta telefon de la sotie, ce urma sa nasca din moment in moment..
Pornind de la astfel de povesti, de-a lungul timpului, o sa gazduiesc aici povesti asemanatoare.
Asa ca stati aproape si o sa vedeti ce surprize va asteapta.