Mita bicilista

Multa lume stie de expresia Mita bicilista dar nu toata lumea stie ca acest personaj a existat cu adevarat. Coana Mita a trait in Bucuresti, in perioada interbelica si era o femeie frumoasa, miniona si blonda ce a pus inima pe jar catorva personalitati ale vremii ca Kogalniceanu sau Goga si chiar a regelui Ferdinand care ii daruise o casa. A devenit celebra la sfarsitul sec XIX cand a fost vazut de ziaristul George Ranetii, plimbandu-se pe bicicleta pe Calea Victoriei. Ziaristul ce aea o pasiune neimpartasita pentru coana, a lansat poezii diochiate despre ea si astfel a devenit o poeste urbana.
Intre cele doua veacuri bicicletele erau inca o raritate, fiind inmatriculate si putine femei se incumetau sa le calareasca, datorita fustelor lungi. Deci Mita noastra era o extraaganta ale vremurilor interbelice si astfel in zilele noastrea a ajuns sa fie porecla pentu toate femeile ce pedaleza.

In zilele noatre bicicletele nu mai sunt la moda, cu toate ca organizatii mondiale incearca sa la promoveze pentru sanatate si mai putina poluare. Insa in Romania pedalatul urban e inca ceva pentru hipsteri.

In Japonia biciletele sunt foarte la moda si lumea le foloseste pentru distante mici, de obicei de acasa, pana in statia de tren. Cum regulile pentru cumpararea unei masini sunt stricte (trebuie sa detii un loc de parcare ca sa iti cumperi masina) lumea foloseste transportul in comun si bicileta. In suburbii e plin de Mite japoneze ce isi cara de obicei cumpararurile intr-un cos si copilul in celalat (sau doi copii odata).
Astazi m-a prins ploaia pe drum si nu eram pregatit cu o umbrela. Am intrat imediat intr-un magazin si am cumparat o umbrela ordinara japoneza. Mergand spre camin ma tot gandeam de ce umbelele transparente sunt atat de populare. Si mi-am raspuns cand am vazut o Mita pedaland spre mine. Cand ploua afara si ploaia iti bate in fata datorita vitezei de pe bicicleta, e mult mai usor sa tii umbrela in fata, decat deasupra capului. Si daca umbrela nu ar fi transparenta, nu ai mai vedea.

Mi-am propus, atunci cand o sa ma intorc acasa, sa imi cumpar o bicileta urbana si sa ma deplasez cu ea zi de zi. Atunci ar trebui sa pastez o umbrela de aici, sa o am pentru cand ploua.

Doamna cu...

Probabil ca mai toti aveti in scara, sau daca nu sunteti atat de norocosi, cunoasteti pe cineva care are, o Doamna cu pisici.
Domna cu pisici e aca femeie singura, fara familiei si prieteni, doar cu picisi- cel mai de pret lucru pe care il are pe aceasta lume. Se intampla de multe ori ca doamna cu pisici sa stea la parter, insa nu este o regula. Regula este ca are prea multe pisici pentru apartamentul mic si vechi in care sta, si miroase ingrozitor, nu numai in casa, ci si pe casa scarii. Doamna cu pisici e acea doamna, care o sa fie gasita moarta, la o saptamna, din cauza mirosului, mancata de picile flamande.

Exista si in Japonia aceasta doamna, am vazut-o in drumul meu de la camin pana in statie. E la un parter de duplex, mereu la geam, cu o pisica in brate si alta langa geam. Insa nu domna cu pisica m-a impresionat aici, ci alte tipuri de doamne cu:

1. Doamna cu un catel. Probabil ca aceasta doamna nu a putut avea copii sau iubeste copii prea mult si nu are nepoti. Am vazut-o de nenumarate ori, in in persoane diferite, insa cu acelasi comportament. E acea doamna care are un catel, de obicei un catel micut: bijon, pechinez (in special unul specific japonez), canin terrier sau alte rase de caini mici, ce care il imbraca cu hainute de caine sau palarioare. De obicei, catelusul nici nu merge pentru ca este tinut fie in brate, fie are un carut pentru ei.  Poza este de pe net, insa este reala, pentru ca este imaginea unui blog ce vinde haine de catei in Tokyo.

2. Doamna cu n caini (n>,=3). Nu atat de raspandite ca doamna cu un caine (chinuit) este doamna cu mai multi caini. Am vazut doamne cu 3, 4, 6 caini. Plimbandu-i pe toti odata, toti aceasi rasa si acelasi fel. De obicei sunt ogari, in diferitelel lor tipuri sau caini gen Lesie, in toate deriviatiile posibile.Caini urati, mari, supli. De obicei si doamnele astea sunt slabe, imbracate sport si au un mers ciudat, datorat probabil incercarii de a opri cainii ce o fugaresc mai mereu.

3. Domna cu maimuta. Eu stiu numai o doamna cu maimuta, insa am vazut-o de nenumarate ori. Nu stiu rasa de maimuta, cu greu am gasit-o pe net, e micuta si cu coada lunga. Doamna cu maimuta e o doamna activa. Mereu o vad, cand ma dus spre facultate dimineata, pe bicileta, cu maimuta pe umar sau in cosul de la bicicleta, sau fie pe la o taraba de fructe si legume. Are si niste gusturi ciudate la imbracaminte: pantaloni de fas, un plover tricotat, manusi pana la cot, palarie de fas cu o brosa  prinsa de ea. Insa nu poti fi prea sanatos la cap sa sa ai o maimuta ca animal de companie.

4. Domna cu iepure. Domna cu iepure am vazut-o intr-o seara, cand ma intorceam de la scoala. Ea m-a facut sa imi amintesc de acest blog si sa ma faca sa scriu acest articol aici, unde se potriveste cel mai bine, si nu pe celalalt. Mergea agale in acea seara friguroasa, iar in fata ei, in lesa, cu ham, sarea un iepure. La inceput nu mi-a venit sa cred... Mai stiu persoane ce au iepure ca animal de companie, dar il tin in cusca. Insa doamna, mai miloasa, cred ca il lasa liber in casa, si il socate in oras, ca pe un caine, in lesa. Am descoperit ca exista magazine ce vand lese pentru caini si in Romania (acolo am gasit imaginea) insa nu am vazut pe nimeni sa iasa cu iepurasul la plimbare. Poate va fi un nou trend pentru pitipoance. Vor renunta la bijon si vor iesii cu iepurasul.

Omul a simtit mereu nevoia afectivitatii, iar atunci cand ramane singur, isi ia un animal de companie. De obicei suntem invatati cu catei si pisici, alese in functie de personalitate. Insa daca esti mai special, ai nevoi mai speciale, asa apar si aceste categorii iesite din comun

Strada Sf Teodor Iasi

Se spune ca degeaba esti student in Iasi daca nu ai mancat macar odata shaworma la Woarda.
Am trecut de cateva ori pe strada unde banuiam ca e Warda, dar am trecut noaptea, cand ma intorceam de la Pim-ul de pe Independentei si niciodata nu am fost curios sa ma uit unde anume e acest fast-food.
Stiam ca e al unui arab si ca mereu e full si ca este foarte amabil cu tine.
Si uite cum in seara asta s-a ivit ocazia sa merg. Ral trebuia sa ia o shaworma pentru cineva si am zis ca merg cu ea. O iei pe strada de langa UMF si mergi inconjurand zidurile universitatii. La un moment dat ne-am oprit si am luat-o pe jos. Strada are cladiri vechi, de mahala de secol 19, patratoase, cu geamuri mari si balconase mici din fier forjat. Majoritatra imobilor sunt drapanate si la parter e cate un mic barulet. Pe strada intunecoasa nu era nici un roman. Numai arabi si negri. Un barulet frumos pictat in rosu mi-a sarit in ochi. M-am uitat pe geam si inauntru erau numai negri. Apoi era un market cu cativa arabi inauntru, cateva cafenele cu narghilea si intr-un loc multe masini parcate. Sigur acolo era. O locatie mica cu faianta pe jos si full. Fum si miros de carne. Ne-a intampinat patronul si ne-a zis ca nu sunt locuri. Am zis ca luam la pachet si ne-a zambit. In fata noastra era la rand o negresa si un arab iar la mese nu cred ca erau prea multi romani.
Ne-am intors la masina si eu am decis sa mananc shaworma in strada. Parcasem langa o initrare intunecata in una dintre cladiri. Mirosea usor a urina dar nu ma deranja. Aveam in gura cea mai buna shaworma pe care am mancat-o vreodata. Din scara intunecoasa a iesit o femeie, si a aruncat un lighian cu scursuri. Apoi de pe alta usa a iesit o tigancusa ce vorbea la telefon. Era o alta lume, un alt oras. Parca uitat de lume, ca un micro oras, cum sunt orasele chinezesti in marile orase Americane, asa la Iasi e aceasta strada, Sf. Teodor, o strada unica in Iasi si de ce nu in Romania.

Bacaul pe ploaie

Bacaul ne aduce aminte de Bacovia, toamna, cand ploua. Nu m vazut niciodata un oras atat de trist ca Bacaul pe ploaie. Toate culorile se transforma in griuri si nimic nu mai straluceste. Cand ploua orasule acaparat de oceata usoara de care nu iti dai seama decat cand te uiti in zare si totusi ea e, lasand ca totul sa fie difuz si trist. Tot orasul in plange pe Bacovia, cladirie, pomii, tot ce ne inconjoara, ii da dreptate. E urat si trist. Iti vine sa fugi, dar nu ai putere, te mananca de viu, te stoarce de energie si te intoarce pe dos. Daca vezi orasul asta pe ploaie nu osa iti placa, o sa ii vezi fata rea, o sa il vezi diavolicesc, mort si putrezit, un zombie ce se hraneste cu energiile locuitorilor.
Am fugit de oras azi pentru ca ma omora incet. Peste tot e urat pe ploaie dar ca in Bacau nu e nicaieri. Aici, la tara, unde sunt acum, e pitoresc pe ploaie, vezi verdele padurii si totusi distingi culorile, nuca orasul pe care l-am lasat in urma, ce era mancat de griul cetii...

Da, ploua cum n-am mai vazut...
Si grele talangi adormite,
Cum suna sub suri invechite!
Cum suna in sufletu-mi mut!

Oh, plansul talangii cand ploua!

Si ce enervare pe gand!
Ce zi primitiva de tina!
O bolnava fata vecina
Racneste la ploaie, razand...

Oh, plansul talangii cand ploua!

Da, ploua... si suna umil
Ca tot ce-i iubire si ura-
Cu-o muzica trista, de gura,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plansul talangii cand ploua!

Ce basme talangile spun!
Ce lume-asa goala de vise!
... Si cum sa nu plangi in abise,
Da, cum sa nu mori si nebun?

Oh, plansul talangii cand ploua!
(George Bacovia - Ploua)

Terase

Nu imi place mai de loc vara. Poate pentru ca sunt nascut iarna si nu suport calura sau poate ca vara e prea monotona. Anotimpul meu preferat e primavara insa si vara are frumosetea ei.
Singurul lucru care imi place vara in oras sunt terasele. Ce sa iti placa in rest, cand e cald de se topeste asfaltul sub picioare, cand fara aier conditionat nu poti traii sau cand iarba e galbena de la seceta si caldura.
E atat de placut sa iesi pe inserat la o terasa pe marginea strazii sau undeva mai retras.
In fiecare an am avut cate o terasa unde ne faceam veacul, fie ca era "pe trotuar la Subway" sau "in curte la gelaterie" sau pe "terasa de rockeri de la mall", in fiecare vara, cand ajungeam acasa aveam unde sa merg.
Vara asta inca nu mi-am gasit terasa. Pe trotuar nu imi mai place, e prea aglomerat, in curte acum e fitza maxima, iar terasa piratiol de la mall nu mai exista.
In Iasi ador sa merg pe terasa la Master, printre copaci sau de ce nu la Corso.
E frumos la terasa, e parca mai racoare si e umbra si poti sa bei ceva comod pe un scaun sau o canapea. Nu e fum ca in majoritatea barurilor plus ca ai o deschidere spre priveliste mult mai dinamica. Te uiti la cine vine pe terasa sau la cine e pe strada, poti barfii pe cineva sau te poti acunde cand vezi pe cineva pe strada si nu vrei sa te vada.
Cat e sezon e fain la terasa insa toamna devine deprimant. Ar fi frumos sa existe si iarna terase, ca in tarile nordice, sa iti dea o patura cu care sa te infofolesti sa sa ai scaune cu blanuri pe ele, sa bei un ceai fierbinte in zapada, sa te uiti la apa inghetata si sa pleci mai departe...

Alb

Imi place albul, si nu pentru ca il imi sugereaza curatenie. Curat poate sa fie si alta culoare, albul imi sugereaza stil, eleganta, clasa. O camasa alba mi se pare eleganta, o haina alba, sau orice alb.
Imi place sa vad orasul alb, dupa ce a nins. E atat de frumos. Dispare monotonul gri si este inlocuit de alb. Ce-i drept ca pe strada se face mizieri imediat si ca trotoarele se innegresc si ele, dar fostele spatii verzi, ce pana de curand erau pamanturi inghetate se albesc. Albul se ajeaza pe orice postamen, gaseste oriune un loc unde sa fie zapada. Aseara, la -7 grade m-am plibat pe centru si prin parc. Era alb, era atat de frumos si de elegant. Imi inspira ceva, parca din roamanele clasice rusesti. Si desigur ca la acel alb al zapezii si la acel frig, un vin fiert a completat peisajul...
Ce frumos e orasul alb...

Luminite de sarbatori... in Iasi

A durat ceva pana sa scriu acest articol pe care il asteptam de mult. Nu am masina in Iasi si din cauza asta nu am ajuns sa vad orasul luminat. Isa aseara am avut ocazia sa ma bucur de luminite.

Imi place la nebunie orasul iarna, in decembrie de fapt. Luminile ce impodobesc orasul, brazii impodobiti si colindele ce rasuna sterg momotonia orasului, ne fac sa uitam de mizerie si de frig. 

Aseara cand am ajuns pe Stefan zburdam de fericire. Ma plimbasem din Tudor, pe Independentei, urcasem Copoul, am vazut bradul din parc, iar apoi am ajuns pe Stefan, unde in plus fata de anul trecut sunt acei turturi ce se pot vedea in poza albastrii, ce erau luminati de o onda de lumina, ce cobora astfel incat iti dadea senzatia de ploaie de lumini. E atat de frumos...

In parcul din fata Teatrului National, mobilierul stradal donat de orange, dupa turnarea reclamei de iarna, inca face furori.

Intr-o astfel de atmosfera, de sarboatoare, uiti de frig si de probleme si te bucuri de sarbatori.

Abia astept sa vad si Bacaul impodobit.